Plouă abundent în aproape toată țara, iar în zona de munte ninge, astfel că avem o vreme mai rece la început de primăvară decât în februarie.
Șefa Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a spus cât durează informarea de ploi abundente în toată ţara şi a prezentat prognoza meteo actualizată, miercuri, la Antena 3 CNN.
„În zona montană, la altitudini mai mari de 1.200 de metri, vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar în jumătatea de nord a Moldovei, dar și în partea de est a Transilvaniei este posibil să consemnăm precipitații mixte. De altfel, informarea meteorologică emisă astăzi rămâne în vigoare până vineri, la ora 10:00. Vorbim de precipitații în toate regiunile și cantități de apă între 10-15l/metru pătrat, iar în zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia precipitațiile vor acumula 25-30l/metru pătrat, izolat chiar peste 40l/ metru pătrat.
Şi în Capitală ne așteptăm la valori ale cantităților de apă în jurul a 10l/metru pătrat, iar din punct de vedere termic, vremea rămâne la valori la nivelul maximelor care nu vor depăși 12-14 grade Celsius, cu minime, cel puțin în Capitală, destul de coborâte, 4 grade Celsius și în continuare o vreme închisă.
Veștile sunt bune, deoarece mai ales începând de sâmbătă, vor crește din nou temperaturile până la 16-17 grade Celsius”, a spus directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, miercuri, la Antena 3 CNN.