O clădire impresionantă se află în Centrul Istoric al Botoșaniului. Are o vechime de peste 120 de ani și a fost construită în locul unei clădiri care a fost mistuită de un incendiu.
Acum este folosită pentru cazare, fiind transformată în hotel. A fost ridicat înainte de 1900, pe locul unde anterior incendiului din 1887 existase o clădire, unde se desfășurau activități economice.
Inițial, construcția hotelului a servit drept berărie, cu bucătărie tradițională și spectacol artistic zilnic, și s-a bucurat de o perioadă de glorie atât de mare încât s-a decis transformarea ei în hotel, păstrându-se berăria sub forma unui restaurant. În zilele noastre însă, restaurantul a căpătat treptat o funcționalitate strictă, de sală de mese.
În anul 1929 clădirea a fost transformată în Hotel “Continental” , un hotel elegant care în scurt timp a devenit foarte popular. În anii ’50 a primit numele de Hotel Rareș.