FOTO Neurochirurgul botoșănean Leon Dănăilă, Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Arad: „Pentru mine, viața înseamnă ceilalți”

Foto: Arhiepiscopia Aradului

Neurochirurgul Leon Dănăilă a primit recunoştinţă pentru întreaga munca depusă în tratarea bolnavilor atât din partea Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, cât din partea Bisericii Ortodoxe.

Conducerea Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, la inițiativa rectorului Coralia Adina Cotoraci, i-a conferit medicului, titlul de Doctor Honoris Causa.

„Este un titlu extraordinar de important pentru mine, după o muncă de atâţia ani, la vârsta de 91 de ani să primesc aşa o distincţie”, a mărturisit Leon Dănăilă.

Evenimentul a avut loc la Palatul Cultural din Arad și a făcut parte din seria „Dialoguri universitare”. Ediția aniversară a fost moderată de George Grigoriu și a inclus un moment artistic susținut de Maria Coman alături de Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Arhiepiscopul Timotei al Aradului i-a conferit academicianului Leon Dănăilă cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici”.

Distincția a fost acordată în contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” în Patriarhia Română, în semn de „aleasă prețuire pentru contribuția deosebită adusă în tratarea celor bolnavi”.

La ceremonie, alături de Înaltpreasfinția Sa, s-a aflat și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Chiriarhul arădean a evocat în cuvinte alese personalitatea academicianului Leon Dănăilă, omul care și-a dedicat întreaga viață pentru cercetare și tratarea celor bolnavi, așa cum însuși mărturisea: „Pentru mine, viața înseamnă ceilalți”.

Deși are peste 90 de ani, renumitul medic încă mai profesează și continuă să fie activ cu sfaturi medicale pe rețelele de socializare, potrivit Antena 3 CNN
Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *