O comună din județul Botoșani și-a primit numele după o hangiță frumoasă foc, îndrăgită de voievodul Ștefan cel Mare. Legenda spune că domnul Moldovei venea în zonă pentru calitatea vinurilor, mai ales pentru un soi anume, cu efect afrodisiac.
Comuna Frumușica se află la 34 de kilometri de municipiul Botoșani, la limita cu județul Iași, pe drumul european E 58. Comuna este amplasată într-un cadru natural pitoresc, dominat de dealuri acoperite cu viță-de-vie. De altfel, zona are o tradiție viticolă aparte, de cel puțin opt secole, făcând parte din arealul Cotnariului. Aproape că nu există localnic care să nu știe tainele vinului.
Pe lângă licorile bahice, comuna Frumușica este renumită și pentru legendele sale, cea mai cunoscută fiind legată chiar de numele comunei. Acesta vine de la porecla dată de Ștefan cel Mare unei hangițe care servea clienții acum mai bine de cinci secole într-unul dintre cele mai populare localuri ale vremii. De altfel, autoritățile locale vor să-și construiască și o stragerie turistică în jurul acestei legende.
O așezare construită în jurul unui han
Satele Frumușicăi sunt întinse pe dealurile sau văile din jurul acestora, locuri ale vinului și legendei de câteva sute de ani. Înainte să fie o așezare rurală obișnuită, cunoscută doar de cei care tranzitează drumul Botoșani – Târgu Frumos – Iași, Frumușica a fost un important târg evreiesc, un loc-cheie pentru negustorii care tranzitau drumul de la târgul Botoșaniului sau Dorohoiului, două așezări urbane foarte prospere în secolul al XIX-lea, la Hârlău sau mai departe către Târgu Frumos sau chiar către Iași.
Avea numeroase magazine, dar și hanuri și locuri de popas.
„Era o așezare prosperă în perioada aceea, cu multe prăvălii, cu han. Era și o comunitate de evrei aici. Au plecat pe la sfârșitul anilor 30, spun bătrânii, a venit și războiul”, povestește un sătean în vârstă din Frumușica.
Înaintea venirii evreilor în târgul Frumușica, localitatea era, de fapt, un sat adunat în jurul unui han medieval, mai ales că acest drum făcea legătura, prin târgul Botoșanilor, cu Rutenia și Lvovul, un mare centru comercial medieval.
„Treceau carele cu marfă și aici opreau negustorii să facă popas înainte de a ajunge la Hârlău. Cine știe, să facă socoteli, dar mai ales pentru un pahar de vin”, povestea Ghiță Amarandei, un sătean de 82 de ani.
Urmareste-ne pe Google NewsMirajul „sculăului” și popasurile lui Ștefan cel Mare
Hanul de la Frumușica nu era foarte vizitat doar datorită poziției sale privilegiate, pe acest drum comercial important în Evul Mediu, ci mai ales datorită vinurilor și rachiurilor foarte bune din zonă, care „asortau” câte o ciosvârtă de miel sau o găină rumenă la vatră. Era un vin bătrânesc ce purta numele de „sculău”, spun localnicii.
„Greu se mai face astăzi acel vin bătrânesc. Era negru de lăsa urmă pe pahar. Și era bun pentru bărbați”, spune mucalit un localnic.
Se bănuiește că acest soi de vin avea calități afrodisiace importante datorită taninului ce punea sângele în mișcare. Se spune că inclusiv Ștefan cel Mare căuta acest vin deosebit mai ales când venea la curtea domnească de la Hârlău, aflată la aproximativ zece kilometri de Frumușica.
„Ștefan cel Mare venea la Frumușica pentru vinul acesta bun. Și astăzi, comuna noastră este un bazin viticol și pomicol foarte bun. Se face vin bun, se face rachiu bun. Lui Ștefan cel Mare îi plăcea să se delecteze cu vinul acesta”, spune și primarul din Frumușica, Constantin Bălășanu.
„Era nurlie foc și răspândea doruri și chemări pătimașe”
Nu doar vinul și mâncarea bună atrăgeau clienți la hanul din Frumușica. De altfel, pe vremea lui Ștefan nici nu se chema astfel, însă acum nimeni nu mai știe care-i era numele originar. Actualul nume al satului dar și al întregii comune vine de la hangița frumoasă care servea mușteriii la popas.
„Denumirea comunei vine de la o crâșmăriță frumoasă tare, din timpul lui Ștefan cel Mare. Voievodul venea pentru vin și pentru dânsa aici. Numai să o privească, atâta era de frumoasă”, spune edilul.
Localnicii în vârstă cunosc legenda și spun că frumoasa hangiță le-ar fi sucit mințile voievozilor, ca de altfel tuturor clienților de parte bărbătească.
„Era nurlie foc, și răspândea doruri și chemări pătimașe”, preciza Mariana Juster în cartea sa „La noi la Frumuşica”.
Mai mult decât atât, blonda moldoveancă ar fi rezistat avansurilor voievodului și a refuzat chiar să-și dezvăluie numele.
„Era blondă, cu părul lung, spun poveștile. Erau negustori care făceau ocol numai să o vadă. L-a refuzat și pe Ștefan cel Mare. Nici măcar numele nu i l-a spus. Vodă nu s-a supărat și a poreclit-o Frumușica. Și de atunci așa a rămas numele satului”, afirma moș Ghiță Amarandei.
Autoritățile locale vor să valorifice turistic atât legenda, cât și potențialul viticol al zonei. A apărut deja un brand de vinuri realizate cu metode bio de către un localnic. Totodată, edilii au ridicat un totem luminos, la intrarea în comunăm cu Ștefan cel Mare și ”Frumușica” dar vor să facă și o statuie.
„Avem o statuie în lucru acum, vrem să facem un centru frumos”, adaugă edilul, potrivit adevarul. ro.
