Elicopterul SMURD a fost chemat pentru a doua zi consecutiv la Botoşani. Duminică la amiază, ambulanţa aeriană a preluat o femeie în stare gravă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, elicopterul SMURD a aterizat pe heliportul din municipiul Botoşani, de unde a preluat o femeie în vârstă de 80 ani, care a suferit un infarct.
Botoşăneanca a fost transferată la o clinică din Iaşi, ca urmare a faptului că acest caz este prea complex pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.