Studentul botoșănean arestat preventiv la cererea procurorilor DNA Iași a adresat numeroase injurii polițiștilor ieșeni care l-au încătușat pentru a-l duce la spital și apoi la secție. Una dintre ele, rostită când era în autospeciala poliției, se referea la faptul că îl va bate pe agentul care stă cu el pe bancheta spate a mașinii: „Sclavule, dacă-ți *** una, cazi jos!”.
Pe parcursul deplasării către unitatea medicală, se arată în dosarul ajuns pe masa judecătorilor ieșeni, autospeciala Poliției Române a fost condusă de agentul de poliție, iar agentul șef de poliție a stat pe bancheta din spate, unde se afla și studentul botoșănean George Rusu Constantin.
„În aceste împrejurări, în interiorul acestui autovehicul, numitul Rusu George-Constantin l-a amenințat pe agentul de poliție, cu acte de violență, agentul de poliție declarând, în calitate de persoană vătămată, că autorul i-a spus, aproximativ, în modalitatea următoare „Sclavule, dacă-ți *** una, cazi jos!””, se arată în dosarul de la instanță.
Cu calm și tact polițiștii l-au lăsat pe tânăr să se manifeste, știind că toate gesturile și afirmațiile acestuia sunt inregistrate audio-video de aparatura de tip body-cam din dotare.
Astfel, au rezultat probe elocvente ale faptelor de natură penală ale studentului. O altă amenințare cu fapte de violență adresată unui dintre polițiști s-a petrecut tot în autospeciala poliției, potrivit stiripesurse. George Constantin Rusu l-a amenințat pe polițist, în timp ce discuta cu colegul săi, astfel: „Dacă suflu o dată spre dânsul, îi *** una, îl dărâm.”.
În momentul în care polițistul amenințat Onofrei Constantin-Cosmin, fiind la volan, s-a întors contrariat către autor și l-a întrebat „Ce-ai zis, ăi?”, acesta i-a răspuns „Spre tine, ăi, spre tine! Căcatule!”. Când a înțeles că amenințările nu au efect acesta a trecut la promisiunea că oferă câte 3.000 de lei fiecăruia dintre polițiștii care au luat contact cu cazul său și câte 20.000 de euro, respectiv 30.000 de euro, agenților principali din caz. El voia ca totul să fie șters cu buretele și cazul să fie uitat în sertare.
Tânărul reținut de DNA Iași, joi, pentru fapte de ultraj, amenințare și dare de mită, după ce a agresat un șofer în trafic și apoi a lovit o mașină în parcarea Iulius Mall din Iași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a promis mite de până la 30.000 de euro pentru oamenii legii.