O educatoare care a fost supraveghetoare la examenul de bacalaureat pare să fie duşmanul numărul 1 al Limbii române. Într-o notă explicativă pe care a trebuit să o dea în faţa preşedintelui Comisiei de examen, ca urmare a unor mici nereguli petrecute în sala de examen, femeia a scris, în calitatea sa de „supravechetor” la „bacaloriat”, că „sa facut aceste erori fara intenti”. Inspectoratul Şcolar a luat la cunoştinţă situaţia educatorului, însă nu poate dispune măsuri faţă de acesta.