Pedeapsa primită de o șoferiță din Botoșani care a ucis cu mașina un copil pe trecerea de pietoni

Curtea de Apel Suceava a condamnat-o pe Debora Adina Z. (25 de ani), din Botoșani, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Termenul de supraveghere stabilit este de trei ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpata va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Dersca sau Primăriei comumei Şendriceni, județul Botoşani, pe o perioadă de 120 de zile. Decizia este definitivă.

La data de 20 aprilie 2021, în jurul orei 16.17, inculpata a condus un autoturism marca Volkswagen Passat pe strada Alexandru cel Bun, din orașul Siret, dinspre Suceava spre vama Siret. În momentul în care a ajuns în dreptul farmaciei Dona, l-a acroșat pe un copil de 12 ani, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului minorul a decedat.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesteia i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară, s-a reținut că, cauza determinantă a producerii accidentului o constituie comportamentul inadecvat și inexplicabil al șoferiței, care deși avea spațiul și timpul necesar la dispoziție pentru a lua măsurile necesare de a permite trecerea pietonilor în siguranță, nu a făcut nimic în acest sens, producând un accident ușor evitabil. De asemenea, ca și cauză favorizantă s-a reținut lipsa experienței în conducere a conducătoarei auto, cu o vechime de circa 9 săptămâni în conducere, care fiind surprinsă de apariția pe carosabil a minorului a fost total lipsită de orice reacție care ar fi putut duce la evitarea producerii accidentului.

S-a mai reținut faptul că șoferița nu a acordat prioritate de trecere grupului de pietoni angajat în traversarea pe trecerea de pietoni, punând în pericol integritatea corporală a persoanelor. De asemenea, aceasta a depășit limita de viteză de 30 km/h în vecinătatea trecerii de pietoni, viteza de rulare a autoturismului în momentul impactului, calculată de expert, a fost de 46 km/h.

Victima accidentului nu a încălcat nicio prevedere legală. Minorul s-a asigurat și s-a angajat în traversare pe trecerea de pietoni.

Sursa: stireasucevei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *