Alexandra Irinciuc a creat prima geantă în copilărie dintr-o rochie pe care mama sa o avea în dulap. Pasiunea ei a crescut odată cu ea, iar în 2012 a hotărât să îi dea curs şi să o transforme într-un mic business. A pornit la drum cu câteva sute de euro, bani pe care i-a folosit pentru a îşi cumpăra o maşină de cusut şi materie primă, iar de la primele genţi create pe balconul casei sale a ajuns să producă acum tote bags, clutchuri şi borsete din piele sub brandul care îi poartă numele. Atelierul ei se află în Botoşani.
„Prima geantă am creat-o în mai 2012 şi acela a fost startul proiectului meu antreprenorial. Acea poşetă s-a vândut la 15 minute după intrarea în spaţiul public. Eu lucram în producţie tv şi într-o zi m-am hotărât să încep un mic research în zona de design. Am găsit nişte furnizori de piele şi accesorii metalice, o maşină de cusut într-o fabrică din Suceava. Maşina de cusut a costat 300 de euro, pielea 100 de euro şi accesoriile metalice 50 de euro. Am asamblat toate elementele acestea şi am început proiectul meu dintr-un balcon, pe strada Sevastopol din Bucureşti”, a povestit ea.
Potrivit zf.ro, după prima geantă creată, ea a început să meargă la târguri de profil, unde principalul obiectiv era vânzarea şi promovarea produselor. Însă, tot prin intermediul târgurilor, a reuşit să cunoască oameni din domeniu şi să înveţe de la ei. Ulterior, antreprenoarea a urmat şi un modul la London College of Fashion, unde a învăţat care e parcursul în ceea ce priveşte designul şi cum să dezvolte o colecţie legată care să aibă un concept.
Una dintre colecţiile preferate ale fondatoarei este cea numită Cuvinte pe piele, pe care a dus-o şi la Romanian Design Week. „Ideea a venit ca un fulger. M-am gândit să scriu un text, o poezie pe o geantă. Am câştigat un concurs de design şi apoi m-am dezvoltat şi am crescut treptat”.
Pielea este materialul principal al produselor realizate de Alexandra Irinciuc. Însă, menţionează ea, genţile pot fi şi din lână sau din diverse alte materiale care pot fi transformate într-o geantă în loc să fie aruncate.
Preţul produselor create de Alexandra Irinciuc porneşte de la 250 de lei şi ajunge la 700 de lei.
Clienţii pot găsi produsele la târguri de profil, dar şi în câteva magazine fizice din Bucureşti, cum ar fi The Room Showroom, Room 21 şi Alb Alb Shop. Brandul Alexandra Irinciuc are, de asemenea, şi un site propriu, care funcţionează însă doar ca showroom.
Realizarea unui model complex, mai spune antreprenoarea, procesul de producţie, care implică croiul, asamblarea produsului, cusăturile şi finisajele, poate dura şi două zile, ceea ce este destul de mult.
„Cel mai mult am produs 60 de genţi tote bag într-o lună. Ideal ar fi să produc 25-30 de produse pe lună. (…) Îmi doresc un business sustenabil în continuare şi cred foarte mult în slow fashion. Îmi doresc o creştere, dar una controlată. Nu vreau să ajung să produc în serie”, a punctat ea.
În prezent, Alexandra Irinciuc lucrează la un proiect care va cuprinde zece modele de genţi. Antreprenoarea îşi doreşte ca aceste genţi să ajungă în boutique-uri de design din Europa.
Pentru ea, antreprenoriatul este o experienţă grea şi plină de provocări, însă atunci când pune în balanţă pasiunea pentru design cu obstacolele întâlnite în drumul său, concluzia este că merită să meargă mai departe. „Dacă te mână un foc şi ai o idee, poţi să plantezi sămânţa şi să vezi unde ajungi.”
În viitor, Alexandra Irinciuc se vede făcând acelaşi lucru, dar cu un proces de producţie mai eficient, care să ducă la o creştere a cifrei de afaceri. Până acum, afirmă ea, cel mai bun an din perspectiva veniturilor a fost anul 2020, când cifra de afaceri a businessului a ajuns la 15.000 lei „E nevoie de îmbunătăţiri şi lucrez la asta. Visez dezvoltarea, dar se întâmplă în propriul meu ritm, cu paşi mai mici. Pentru a creşte producţia aş avea nevoie de o investiţie de 30.000 de euro şi mă gândesc la o finanţare bancară.”