Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au organizat, pe 6 martie, pe raza comunelor Tudora, Vorona, Corni, Roma și Răchiți, o acțiune pentru prevenirea și combatere aaccidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 50 de persoane și controlate 42 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, totodată fiind reținute șase permise de conducere, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
FOTO 26 de comune din Botoşani vor primi microbuze şcolare electrice. A fost semnat contractul