Doi bărbați din Botoșani au fost găsiți morți într-o pădure din Sibiu, după ce au băut spirt contrafăcut. Aceștia au murit intoxicați cu alcool metilic, la fel ca alți oameni din Iași.
Botoșănenii lucrau la o firmă de exploatare a lemnului. Este vorba despre doi botoșăneni de 45 și 51 de ani, care au fost găsiți morți în pădure la Boian, în 2020. Aceștia se aflau în apropierea unui canton. Botoșănenii au fost găsiți la o distanță de aproximativ 1 km față de cantonul în cauză, pe un drum forestier.
Peste 65 de ani de închisoare însumează pedepsele pe care trebuie să le execute doi iordanieni, tată şi fiu, şi un irakian care, la începutul pandemiei, au vândut, pe post de spirt, un amestec de metanol, apă și vopsea de ouă. 17 oameni din judeţele Iaşi şi Sibiu au murit, după ce au băut acest „spirt”. Pe 1 martie, Curtea de Apel Iaşi i-a condamnat definitiv pe cei 3 arabi pentru omor calificat. Motivarea judecătorilor scoate însă la iveală şi altfel de vinovăţii, nepedepsite de lege.
Iordanianul Zuhar Dawoud, venit în România din 1975, avea 7 firme (4 în funcţiune), deținea standuri în complexul „Dragonul Roşu” şi a devenit finanţatorul şi creierul afacerii, potrivit Libertatea.ro. Fiul lui, Satar Dawoud, făcuse doi ani la Facultatea de Medicină, şi a fost cel care a venit cu ideea afacerii, dar şi cu reţeta „spirtului”.
Fuad Ahmmed, un refugiat irakian aflat în România din 1997, era un afacerist scăpătat, bun prieten cu Dawoud tatăl. S-a asociat la infracţiune, sperând într-un procent din profit. În trei săptămâni, arabii au umplut 8.256 de PET-uri de 0,5 litri de spirt contrafăcut. Au vândut din ele 6.720, obținând 48.660 de lei.
Satar le-a mărturisit anchetatorilor reţeta de fabricaţie: „puneam 50 de litri de alcool metilic şi 60-70 litri de apă într-un butoi, unde le amestecam, şi puneam trei pliculețe de vopsea de ouă de culoare albastră”.
„3 plicuri la un butoi de 200 litri, pentru a colora lichidul”, a explicat şi Fuad, apoi „se amesteca în butoi cu un băţ din lemn de aproximativ un metru. El umplea sticlele de la canea, iar eu puneam dopurile”.
Irakianul povesteşte că, într-o zi, „o picătură mi-a sărit în ochi şi m-a usturat toată ziua. Îmi sărea pe piele şi mi-a crăpat pielea de pe mâini. Totodată, în timp ce se fabrica spirtul, aveam o stare de rău, stăteam cu mască”.
De comercializarea spirtului contrafăcut se ocupa Dawoud tatăl. După ce au început investigaţiile în judeţul Iaşi, unul din clienţii lui Dawoud a fost de acord să colaboraze cu anchetatori. A făcut o nouă comandă de spirt şi a mers să ridice marfa însoțit de un investigator sub acoperire. Cei trei arabi au fost arestaţi şi acuzaţi de omor calificat. Din convorbirile pe WhatsApp găsite la percheziţia telefoanelor lor, rezultă că Satar şi Fuad se pregăteau să contrafacă şi un gel de mâini (dezinfectant), dar şi să încerce o nouă reţetă de spirt, din oţet colorat cu cerneală.
La proces, toţi trei s-au declarat nevinovaţi. Dawoud fiul s-a apărat spunând: „nu am vrut să omor pe nimeni, am făcut spirt pentru uzul extern. Acum, dacă cineva folosește greșit un produs destinat pentru uz extern, de exemplu benzină, clor, și îl folosește greșit pentru uz intern, consider că cel care l-a produs nu poate să aibă vreo vină de decesul acelei persoane”.
„Este adevărată că alcoolul sanitar este un produs de uz extern”, a replicat judecătorul de la Tribunalul Iaşi, în motivarea deciziei, „însă tot la fel de adevărat este şi că ingredientul principal din compoziția spirtului medical este alcoolul etilic, care nu este periculos pentru sănătatea umană şi nu este toxic”.
În iunie anul trecut, Tribunalul Iaşi i-a condamnat pe Satar Dawoud la 22 de ani şi 9 luni de închisoare, pe tatăl lui, Zuhar Dawoud, la 22 de ani şi 6 luni de închisoare, iar pe Faud Ahmmed, la 20 de ani şi 6 luni de închisoare. Cei trei sunt obligaţi să le plătească rudelor celor 17 victime daune în valoare totală de 225.000 de euro.