Un primar din județul Botoșani a organizat, vineri seară, Balul gospodarilor, eveniment la care sute de oameni au dansat în costume populare. Este vorba de primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, care i-a invitat la petrecere pe gospodarii din localitate.
„Cu drag si voie buna am sarbatorit impreuna cea de-a doua editie a Balul Gospodarilor din Bucecea. Ma bucur foarte mult ca ati fost alaturi de noi la acest eveniment, a fost o seara extraordinara, cu oameni frumosi, plini de energie. Am dansat cu totii, am cantat alaturi de invitatii nostri speciali si am creat impreuna un eveniment unic. Da, a fost un adevarat bal al gospodarilor in care fiecare a imbracat portul national si a pregatit bucate si bauturi alese”, a transmis primarul.
Balul gospodarilor a avut loc la Restaurantul Forest, iar cei 420 de participanți și-au cheltuielile, care s-au ridicat la 180 lei pentru două persoane.
Muzica a fost asigurată de formația Royal Band din Darabani, iar invitații speciali au fost Alexandru Bradatan și Loredana Calin. Costumele tradiționale au fost obligatorii.