Cătălin Flutur dă de pământ cu primarii care au părăsit PNL pentru PSD. Acesta a reacționat, la câteva zile după ce 13 primari liberali au trecut la PSD, și spune că de fapt sunt doar opt primari din PNL care au plecat spre PSD și că pierderea este mai degrabă cantitativă decât calitativă.
Mai mult, candidatul PNL la Primăria Botoșani, susține că actul de mică sau mare trădare va ajuta de fapt partidul să avanseze în noul său proiect politic și administrativ.
”Mai întâi, admit că este o pierdere pentru PNL. De dragul adevărului, trebuie să precizez însă că cei 13 primari prezentați în comunicatul de presă ca demisionari din PNL– ce număr (!), probabil a fost ales involuntar, sub imboldul unui instinct al ghinionului–sunt de fapt doar 8, ceilalți 5 fiind racolați de către PSD de la alte partide, aspect asupra căruia voi reveni la momentul potrivit. Până atunci, să ne întrebăm, pentru că bunul simț o dictează: este această pierdere cumva calitativă sau mai degrabă cantitativă? Sigur că nu e puțin să plece din partid nici 8 membri de rând, orice om contează. Dar să privim mai atent la cei care ne-au părăsit și să vedem că, în fapt, PNL scapă de un fel de lest, iar odată debarasat de acesta, actul de mică sau mare trădare de care pomenim va ajuta de fapt partidul să avanseze în noul său proiect politic și administrativ”, a scris Cătălin Flutur pe pagina sa de socializare.
Acesta spune că, în calitate de membru PNL regretă că a avut parte de acest gen de manifestare în interior și că aceeași oameni au făcut joc dublu în anul 2020, sabotându-și propriul scop politic–câștigarea alegerilor.
”Am observat cu atenție această manevră și am încercat să percep nota dramotecei consumate. În primul rând – ca membru PNL regret că am avut parte de acest gen de manifestare în interior, dar toate vin pe un fond care a generat de mai bine de 10 ani animozități și tensiuni. Psihologiile acestor „disidenți”, cum poate le-ar plăcea să le spunem, sunt formate în timp îndelungat și bine sedimentate; într-atât, încât le-a devenit mod de viață. Iar partidul spre care i-a mânat liderul lor informal (dl. Gireadă) îi va trata ca atare, cu o permanentă stigmatizare, nefiind niciodată asimilați cu adevărat de către PSD în viitor, mai ales în acest scurt răstimp electoral. Va să zică, nu știu care ar putea fi atmosfera politică la care ei visează prin acest „salt” ideologic de la dreapta la stânga, pentru că sunt cunoscuți ca niște cai breji prin tot mediul politic din Botoșani; drept consecință, vor fi marginalizați, cel mai probabil, și o vor resimți din plin. În al doilea rând – ca și candidat PNL la Primărie, nu pot uita cum în anul 2020, fix acești oameni au făcut joc dublu sau au dat dovadă de noncombat, sabotându-și propriul scop politic–câștigarea alegerilor. Așadar, da, regretul asupra pierderii cantității este acoperit de bucuria debarasării de niște oameni duplicitari și cu tare caracteriale”, afirmă Flutur.
El spune că liberali autentici și simpatizanții partidului trebuie să le mulțumească că au plecat, fiind convins că PNL nu a mai avut în ultimii ani un lider mai potrivit decât este actualul președinte, Valeriu Iftime.
”Le mulțumim că au plecat – ne-au făcut tuturor un mare serviciu! Suntem în etape pregătitoare pentru campania electorală, este multă treabă de făcut, este necesar să facem această treabă împreună, iar cu o echipă care ar fi avut astfel de membri, nu am fi ajuns prea departe. În al treilea rând–ca botoșănean, nu mică mi-a fost mirarea să aud argumente ale părăsirii partidului care ne trimit la un limbaj aproape trivial, și nu din gura oricui, ci din partea unui om care a ocupat a doua poziție în partid, până nu demult. Șuturile date în „pardon” nu fac subiect de comunicare publică (este lipsă de respect față de oameni, acest tip de discurs fiind cel mult unul de maidan) și nu pot servi ca motive pentru decizii politice, chiar și reale de-ar fi fost (cred că de un șut mai dur decât cel pe care și l-a autoadministrat domnia sa, mai rar ar fi avut parte). În încheiere–ca simplu cetățean al județului nostru drag și binecuvântat, mă întreb dacă la nivel politic și administrativ PNL Botoșani a avut vreodată în istoria sa recentă un moment mai prielnic, cu un lider mai potrivit decât este actualul președinte, Valeriu Iftime”, a adăugat Cătălin Flutur.
Senatorul Achitei s-a batut pentru acordarea de fonduri de reparatii la drumuri. A monitorizat daca firmele de constructii drumuri fac lucrari trainice si le-a cerut imediat sa remedieze daca incercau sa faca lucrari de calitate slaba. Constructorii, dirigintii de santier, inspectorii, proiectantii au cunscut profesionalismul sau. Domnul Flutur a urmarit derapajele din primaria Botosani si le-a adus la cunostinta opiniei publice. A propus hotarari bune in CL. Eugen Turcanu a fost un consilier local foarte activ a actionat in interesul cetatenilor.