Doi șoferi au fost amendați și au rămas și fără încărcătura de lemne, după ce au fost trași pe dreapta. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Mihăileni, o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transportă peste 3 metri cubi de material lemnos făra a avea documente legale de proveniență sau transport, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 291 B, în comuna Mihăileni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transportă peste 3 metri cubi de material lemnos făra a avea documente legale de proveniență sau transport.
În ambele cazuri conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amensă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării, precizează sursa citată.
Sală de sport construită în cinci luni într-o localitate din judeţul Botoşani