Un bărbat din județul Botoșani care violat-o pe fosta sa soție va regreta amarnic gestul făcut. Acesta a fost condamnat, joi, la o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare pentru viol şi violare de domiciliu. De asemenea, judecătorii au decis să îl oblige pe Ioan Pricop la plata unor daune morale de 10.000 de lei către fosta sa soţie.
Cazul s-a înregistrat pe 11 septembrie 2023, în localitatea Copălău, unde cei doi foști soți locuiesc. Botoșăneanul a dat buzna în casa fostei sale soții și, prin întrebuințarea de violențe, ar fi întreținut un raport sexual cu aceasta.
Femeia a făcut imediat plângere la Poliție. Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost ridicat inițial și dus la Psihiatrie, însă la scurt timp a fost reținut de polițiști.
Solutia pe scurt:
Condamnă pe inculpatul Pricop Ioan, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – viol prev. de art. 218 alin. 1 Cod penal la pedeapsa principală de 7 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima Anonimizat 1, ori de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde victima Anonimizat 1 desfăşoară activităţi sociale la o distanţă mai mică de 100 metri pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima Anonimizat 1, ori de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde victima Anonimizat 1 desfăşoară activităţi sociale la o distanţă mai mică de 100 metri, pe durata executării pedepsei închisorii; – violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare.
Constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile concursului de infracţiuni prev. de art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 7 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 2, 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima Anonimizat 1, ori de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde victima Anonimizat 1 desfăşoară activităţi sociale la o distanţă mai mică de 100 metri pe o durată de 4 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima Anonimizat 1, ori de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde victima Anonimizat 1 desfăşoară activităţi sociale la o distanţă mai mică de 100 metri. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 12.09.2023 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Dispune restituirea către persoana vătămată Anonimizat 1 a articolelor de vestimentaţie (tricou, pantaloni, chiloţi) şi către inculpatul Pricop Ioan a articolelor de vestimentaţie (bluză, tricou, pantaloni, chiloţi) şi a telefonului mobil marca Nokia, negru, IMEI 3557622060614977, bunuri ridicate în cursul urmăririi penale În temeiul art. 23 alin. 2, 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul Pricop Ioan să plătească părţii civile, suma de 10.000 lei, daune morale. Obligă inculpatul Pricop Ioan să plătească statului suma de 1.863,72 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 150 lei, contravaloarea raportului de constatare medico-legală nr. 894/D2/29.09.2023, ce se va vira în contul RO49TREZ11621F330800XXXX Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean MAVROMATI Botoşani. Suma de 1622 lei, onorariu avocat oficiu pentru inculpat, Silistră Anişoara, delegaţie nr. 3186/2023 se va achita B.A. Botoşani din fondurile M.J. Suma de 510 lei, onorariu avocat oficiu persoană vătămată, Apachiţei Vlad, delegaţie nr. 203/2024 se va achita B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 29 februarie 2024, prin punerea hotărârii la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.