Poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani au participat, pe 28 februarie, împreună cu părinții și elevii claselor de gimnaziu ai Școlii Gimnaziale Nr.1 Cătămărești Deal la diverse activităţi de informare precum prevenirea victimizării prin consum/trafic de droguri şi siguranța în mediul online.
În activitățile preventive derulate au fost implicați aproximativ 80 de elevi și 20 de părinți, iar discuţiile au vizat legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora. Specialiştii din cadrul C.P.E.C.A Botoşani le-au explicat elevilor ce sunt drogurile, cum se clasifică acestea, ce efecte au, din ce sunt obţinute, încercând să îi conştientizeze pe aceştia de consecinţele consumului de substanţe interzise.
Activitățile informativ-preventive referitoare la comportamentul în mediul virtual își propun să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică minorilor, pentru a evita să devină victime ale fraudelor informatice, a pornografiei infantile sau atacurilor de tip malware.
Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
În paralel, polițiștii au purtat discuții cu părinții elevilor liceului, fiind prezentate semnele care pot identifica un eventual consum de droguri și modalitățile de prevenire, dar și de intervenție în aceste situații. Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.