Aproape 100 de angajați ai Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani au protestat, joi, în fața unității spitalicești. Pichetarea este organizată de Federaţia Solidaritatea Sanitară și are loc în toată țara.
Potrivit sindicaliștilor, protestul nu a presupus întreruperea activităţii, întrucât s-a desfăşurat în timpul pauzei de masă. Nemulțumirile sunt tot de ordin salarial, sindicaliștii spunând că proiectul de Ordonanţă de urgenţă care prevede creşterea salariilor personalului din sistemul medical, care a fost citit în primă lectură în şedinţa de Guvern de miercuri, nu prevede şi „o creştere a recompenselor pentru sporul de condiţii de muncă şi pentru zile nelucrătoare, pentru ture”.
Sindicaliștii cer o majorare a salariilor de cel puțin 25%, care să acopere inflația, precum și respectarea acordului încheiat anul trecut cu Guvernul.
”Guvernații încearcă să păcălească angajații din sănătate, spunându-le că le acordă o majorare salarială, dar, practic majorarea de 15% pe care ei sunt dispuși să o accepte, nu acoperă nici măcar nivelul inflației din ultimii doi ani. Nivelul inflației pe ultimii doi ani a fost de 24%. Ei sunt dispuși să acorde o majorare salarială doar a salariilor de bază, fără celelalte elemente componente specifice sistemului sanitar pentru continuitatea activității medicale, pentru că salariații trebuie să lucreze și în ture, și în zile de duminică, sărbători legale în care alți salariați stau acasă. Pentru asta ei primesc o despăgubire, să spun așa, dar sporul respectiv este raportat la sporul din 2018”, a declarat Daniel Bulboacă, președintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară Botoșani.
Protestele vor continua pe 11 martie, cu un miting în faţa Guvernului, care va fi urmat de un marş către Ministerele Sănătăţii şi Muncii şi apoi de un alt marş către Piaţa Constituţiei.