Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani ia măsuri din cauza unei plante care afectează populația. „În ultimii ani s-a înregistrare o creștere a cazurilor”

Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani a demarat, în aceste zile, campania de informare și conștientizare a autorităților locale, instituțiilor și populației cu privire la necesitatea eradicării ambroziei (Ambrosia Artemisiifolia), ca urmare a răspândirii exagerate a acestei plante. Ambrozia, cunoscută și sub denumirile populare: iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustiei, în funcție de zonă, este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul ţării noastre, fiind extrem de adaptabilă la condiţiile pedoclimatice.

Aceasta crește spontan pe terenurile necultivate, de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute, dar și în grădini și parcuri neîngrijite, pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, producând pagube semnificative de recoltă.

Conform legislației existente, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia.

Aceasta trebuie distrusă în perioada de dezvoltare cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an. În cazul reapariției focarelor de infestare se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă a anului, evitându-se astfel apariția inflorescențelor.

„Instituția noastră a informat principalii responsabili la nivel local și județean, respectiv primăriile, SGA, Căi Ferate, DJDP, SDN, cu privire la necesitatea luării unor măsuri concrete pentru a eradica și preveni răspândirea acestei specii invazive. Luarea acestor măsuri este cu atât mai necesară cu cât, în ultimii ani, s-a înregistrat creșterea cazurilor de alergii în rândul populației.” , au declarat reprezentanții APM Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *