Dacă rectificarea bugetară se va face la începutul lunii august, este posibil să se întârzie plata drepturilor aferente lunii iulie personalului din învăţământ. Declaraţia aparţine liderului Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, Liviu Axinte. Acesta susţine că profesorii botoşăneni au primit pentru luna iunie drepturile salariale integrale, însă în iulie şi august nu mai sunt asigurate.
„Cu cât rectificarea bugetară se face mai târziu, cu atât se întârzie plata. Luna aceasta, din câte ştiu, s-au primit banii. Am aflat însă că , totuşi, într-o şcoală din judeţ, la Păltiniş, nu ar fi fost achitate salariile în întregime în luna iunie. Dar nu ştiu sigur. În rest, s-a plătit integral, iar la unii s-a plătit toată perioada concediului ca avans. Sunt comune care au avut resurse. Municipiile Botoşani şi Dorohoi sunt cam în aceeaşi situaţie, adică s-a plătit pentru iunie, iar iulie şi august sunt descoperite„, a spus Axinte.