Nu (foarte) departe de Crucea Talienilor este, și astăzi, chilia în care s-a refugiat părintele Cleopa, originar din Botoșani, în Munții Stânișoarei, în perioada în care era vânat de comuniști. Atunci era ascunzătoarea perfectă, camuflată de zmeuriș și doar câțiva oameni știau unde se află. Acum, locul este cumva exagerat de amenajat, dar rămâne un reper de memorie, care ar trebui cunoscut și respectat, potrivit ziarulatitudineadeneamt.ro. Până acum 4 ani, părintele Mihai Ifrim de la Parohia Sabasa, Borca oficia o slujbă în fiecare an, pe 2 decembrie – ziua în care părintele Cleopa a plecat la Domnul. Acum se ocupă călugării de la Mănăstirea Vadu Negrilesei.
”La început, acum vreo 15 ani, veneau doar câteva persoane poate 7-8, dar după aceea tot s-au adunat. Din ceea ce am aflat și eu de pe la unii oameni, care au auzit și ei la rândul lor de la altcineva, părintele ar fi stat acolo vreo 3-4 ani, și mânca foarte puțin din ceea ce-i aduceau câțiva săteni de pe la Vadu Negrilesei, care știau locul unde s-a ascuns el de frică. Era căutat de comuniști. Sătenii se duceau la el foarte discret, din câte îmi povesteau oamenii era cineva de la Ocolul Silvic, un pădurar mai în vârstă, care știa locul – era foarte bine ascuns. Astăzi e foarte simplu de ajuns. Înainte, însă, când trăia părintele Cleopa acolo era foarte greu de găsit, puteai să treci pe lângă chilia aia și nu o observai. Scările nu existau înainte, povestea chiar un preot că locul era foarte bine camuflat de niște zmeuriș sălbatic. Ușă nu era, intrarea era acoperită cu niște crengi. Acum este prea amenajat, s-a făcut inclusiv un zid de susținere acolo, vreo două troițe parcă sunt, au amenajat în special cei de la Vadul Negrilesei și Stulpicani. Prima dată s-au ocupat cei de la Ocolul Silvic Borca, după care făcându-se mănăstirea, s-au ocupat mai în amănunt călugării de acolo. Mie, personal, îmi pare rău că nu s-a păstrat expresia acelui loc așa cum cred eu că ar fi trebuit să se păstreze, s-a încercat cumva să se scoată mai bine în evidență și părerea mea este că s-a exagerat puțin cu amenajările. Ar fi trebuit să rămână la fel de greu accesibilă chilia cum era atunci, în anii 50, acum e prea ușor și cred că oamenii care se duc pe acolo nu mai simt cum i-a fost, de fapt, părintelui Cleopa trăind acolo”, ne-a declarat părintele Mihai Ifrim.
E lesne de observat că bordeiul părintelui Cleopa, îmbogățit cu atâtea ziduri, troițe, bănci și trepte nu mai este ce-a fost acum aproape 75 de ani. Rămân poveștile lui din care ar trebui să ne pună imaginația la încercare. Adăpostul lui era atât de ferit încât omului – indiferent de condiția lui – îi era greu să-l găsească:
„Când eram prin pădure, pribeag, mă mai cercetau «prietenii» mei, care erau aceștia: Moș Martin și vicleana vulpe. Cu «moșul» scăpam mai ieftin. Când îl auzeam mormăind, îi aruncam câte un cartof și pleca, dar cu vulpea nu era tot așa. Ea venea noaptea până la ușa bordeiului și dacă, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afară, bucuria ei. Avea ea grijă! Odată am uitat ceaunul în care făceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fără nicio rușine și a început să mănânce. Eu am văzut-o pe ferestruică și am ieșit afară. Ea, când m-a văzut, a dat să fugă, dar toarta ceaunului i-a căzut după cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi părea rău de ceaun, că nu mai aveam în ce să fac mâncare“.
Urmareste-ne pe Google News
