Peste 500 de elevi, cadre didactice, dar și simpli cetățeni din orașul Flămânzi s-au întâlnit, astăzi, cu pompierii în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă.
Salvatorii le-au vorbit copiilor, pe înțelesul lor, despre lucrurile pe care nu trebuie să le facă pentru că sunt periculoase. Totodată, le-au prezentat informații utile și măsuri ce trebuie adoptate în caz de incendiu, cutremur, inundații, înzăpeziri, vânt puternic, etc.
Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.
Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare. Cei mai curajoși au probat echipamentele de protecție folosite în misiuni.
Cu acest prilej, inspectorii de prevenire le-au oferit materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” , „Nu tremur la cutremur” „Viziune 2020”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”și „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!”
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Orașului Flămânzi, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Flămânzi, Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu ” Flămânzi și Școlii Gimnaziale „Ion Bojoi ” Flămânzi.
Aceasta este prima acțiune organizată în cadrul „Săptămânii Protecției Civile” și a urmărit dezvoltarea unui comportament preventiv în rândul cetățenilor. Având ca slogan ” Împreună mai pregătiți „, ISU Botoșani va desfășura, în perioada 26 februarie – 4 martie a.c., activități de informare și educare preventivă în municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și orașele Săveni, Darabani, Ștefănești și Bucecea.
Mâine, între orele 09:00 – 12:00, pompierii vor fi prezenți pe Pietonalul Ghica din municipiul Dorohoi, dar și în localitatea Coșula, unde vom organiza un exercițiu de alarmare publică și evacuare în caz de inundații.