O tragedie a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o nuntă care s-a desfășurat la un local din Câmpulung Moldovenesc. Un bărbat de 62 de ani a murit după ce i s-a făcut rău chiar în timpul petrecerii.
Omul a mers alături de rudele sale pentru a lua parte la o nuntă organizată în familie. La un moment dat, acesta a părăsit localul în care se desfășura petrecerea. Fiul său și-a dat seama că nu mai e și l-a căutat în parcarea localului. L-a găsit în dreptul mașinii, în stare de inconștiență, spun martorii.
La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu au mai putu face nimic pentru a-l salva. Bărbatul era cunoscut ca fiind un împătimit consumator de băuturi alcoolice. Trupul neînsuflețit a ajuns pe mâna medicilor legiști pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.