Un incendiu violent a izbucnit, miercuri, într-o gospodărie din localitatea Liveni. O anexă de aproximativ 70 de metri pătrați a fost cuprinsă de flăcări, după ce fiul proprietarului a lăsat mâncarea pe aragazul aflat în funcțiune și a plecat de acasă. Vecinii au fost cei care au sunat după ajutor, îngrijorați că incendiul ar putea să ajungă și la casele lor, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
”La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa”, a spus Dorina Lupu.
Aceștia au constatat că anexa ardea în totalitate și au intervenit rapid pentru a limita propagarea flăcărilor.
Pompierii au scos din interiorul clădirii trei butelii. Alte trei au explodat până la sosirea forțelor de intervenție la fața locului. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit mai bine de două ore.