100 de aspiranţi la catedre în învăţământ au contestat notele primite

titularizare rezultate100 de profesori, din cei 477 câţi au susţinut examenul de titularizare, au contestat notele obţinute. Daniel Cojocaru, inspector de resurse umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că 56 dintre tezele contestate sunt cu note sub 5, 39 sunt cu note între 5 şi 7, iar cinci sunt cu note peste 7. De asemenea, cele mai multe dintre contestaţii au fost la educatoare şi limba franceză- câte 15 de fiecare, la matematică 10 teze au fost contestate, română 11, engleză nouă şi învăţători opt. În rest, la celelalte discipline au fost înregistrate câte una- două contestaţii.

Tezele se întorc exact în centrele în care au fost corectate. Acolo se fac comisii şi vor fi recorectate„, a precizat Cojocaru.

Rezultatele la contestaţii vor fi afişate pe 21 iulie, iar pe 22 iulie va avea loc şedinţa publică de repartizare a candidaţilor care au obţinut peste 7 la acest concurs. Repartiţia va avea loc în aula Colegiului Naţional „A.T.Laurian”, începând cu ora 10.

Locurile care vor rămâne neocupate după această etapă vor fi scoase spre a fi ocupate de candidaţii din alte judeţe care au luat peste 7 la titularizare. Înscrierea acestora se face pe 27 şi 28 iulie, iar pe 29 are loc repartizarea acestora în şedinţă publică.

Au fost afişate rezultatele la titularizare! Vezi ce note au luat cei care vor să devină profesori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *