Președintele Iohannis a semnat, la finalul anului trecut, un decret prin care, în aprilie, cardul de energie va fi alimentat cu 750 de lei bani care pot fi folosiți – în principal – pentru montarea de repartitoare dar și pentru amortizarea facturilor la energie.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la finalul anului trecut, legea care stabileşte măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar în 2024 pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică. Ajutorul va fi de maximum 750 de lei, acordat pe locuinţă sau gospodărie vulnerabilă.
Între timp, românii trebuie să fie atenţi deoarece banii de pe cardul de energie pot fi folosiți până la 1 martie 2024. Ei s-au acordat în 2 tranșe: una în februarie, alta în septembrie. Banii au fost destinați plății facturilor și achiziționării de lemn de foc. Unii dintre pensionari nu au cheltuit, încă, cea de-a doua tranșă de 700 de lei de pe cardul de energie. Ei nu trebuie, însă, să își facă griji dacă la 1 ianuarie au depășit plafonul de pensie de 2.000 lei.
Banii le rămân pe cardul de energie și pot fi folosiți până la 31 martie chiar dacă, azi, au o pensie de peste 2.000 lei și – practic – nu se mai încadrează la condițiile de acordare a ajutorului pentru energie.
Acest lucru este clar stipulat într-o Ordonanță de Urgență ce va fi curând adoptată: “Majorările de drepturi de natură socială prevăzute de art. 84 alin. (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (majorarea pensiei cu 13%), (…) nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie”.
Pensionarii care aveau între 1.800 și 2.000 de lei pensie înainte de 1 ianuarie 2024, au – astăzi – pensia peste 2.000 de lei. Cum decretul a fost semnat de președinte înainte de mărirea pensiilor de la 1 ianuarie 2024, ar trebui ca beneficiarii să fie și pensionarii cărora aveau plafonul de până la 2.000 de lei și cărora le-a crescut pensia de la 1 ianuarie. Dar, asta se va vedea abia în aprilie.
În orice caz, vor primi un card de energie cu suma de 750 de lei și persoanele care au ieșit la pensie în perioada februarie 2023 – aprilie 2024 și care au pensie sub 2.000 de lei.
Banii sunt dați după ce a fost promulgată legea care stabileşte măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar, în 2024, pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică.
Beneficiarii vor avea, astfel, un card de energie, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea parţială a cheltuielilor cu energia, precum şi pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie 2024, a costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice.
Trebuie spus că voucherul / cardul de energie poate fi consumat până la finalul anului 2024. „Deţinerea cardului de energie confirmă titularului calitatea de beneficiar al sprijinului pentru compensarea preţului la energie, respectiv pentru achitarea datoriilor curente şi sau restante la furnizorii de energie, sau, după caz, al sprijinului pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică”, se arată în proiectul de lege.
Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a obține cardul
Pentru a beneficia de acest ajutor trebuie îndeplinite mai multe condiții. Sunt vizate următoarele categorii de români:
– Pensionarii cu vârsta de 60 de ani și peste, cu venituri lunare de până la 2.000 de lei;
– Pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, având aceeași limită de venit;
– Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare sub pragul de 2.000 de lei;
– Familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010;
– Familiile și persoanele singure care primesc ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
750 de lei pentru montarea de repartitoare, lege promulgată de Iohannis în decembrie 2023
Pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maximum 750 de lei, acordat pe locuinţă sau gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică, pe baza procesului verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2024, potrivit decretului semnat de Iohannis.
Deţinerea cardului de energie confirmă titularului calitatea de beneficiar al sprijinului pentru compensarea preţului la energie, respectiv pentru achitarea datoriilor curente şi sau restante la furnizorii de energie, sau, după caz, al sprijinului pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică. Nu are valoare nominală şi nu poate face obiectul tranzacţionării. Orice tentativă de tranzacţionare atrage după sine anularea cardului de energie, precum şi a dreptului de a deţine sume în mandat poştal pentru a compensa preţul la energie, potrivit RomaniaTV