Câştigătorii tombolei „Modern Calor te premiază!” şi-au ridicat premiile

Desemnati vineri, 15 iulie, prin tragere la sorţi, câştigătorii primelor 26 de premii ale tombolei ”Modern Calor te premiază!” au intrat în posesia obiectelor câştigate. Aceştia au fost anunţaţi telefonic, astfel încât luni, 18 iulie, la ora 10 cea mai mare parte dintre ei au venit la centrul de încasări de pe strada Vârnav nr. 7, pentru a-şi lua premiile, se precizează într-un comunicat al Modern Calor.

Norocoşii lunii iulie s-au arătat bucuroşi de calitatea şi utilitatea premiilor. Nu mi-a venit să cred că am câştigat un televizor! Nu am câştigat niciodată nimic! Am patru copii pe care i-am crescut singură şi m-am obişnuit să muncesc pentru tot ce am. Am o pensie mică, dar îmi plătesc facturile în fiecare lună. Dumnezeu te ajută şi când nu te aştepţi. Chiar aveam un televizor vechi şi cam stricat.”, a declarat Viorica Ungureanu, câştigătoarea televizorului LCD din această lună.

Tombola ”Modern Calor te premiază!” mai are de oferit 53 de premii, printre care şi televizorul LCD fullHD cu diagonala de 81 de centimetri. Cei interesaţi trebuie să fie cu plata facturilor pentru căldură şi apă caldă la zi, să completeze talonul lunii respective şi să-l depună în urne la centrele de încasare, sau la BCR Griviţa.

2 thoughts on “Câştigătorii tombolei „Modern Calor te premiază!” şi-au ridicat premiile

  1. Pai un loc sa dea salarile la timp la angajati ei fac concursi ….de asta a mers cum a mers Termica , proasta conducere prost sef…

  2. Pai un loc sa dea salarile la timp la angajati ei fac concursuri ….de asta a mers cum a mers Termica , proasta conducere prost sef…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *