Un botoșănean și-a încredințat mașina unui tânăr, deși știa că nu are permis. La data de 17 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Hudești, un autoturism condus de un tânăr, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de o rudă, care se afla în autoturism, în calitate de pasager.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Botoșănean amendat cu 5000 lei, după ce a luat patru persoane la ocazie