Un botoșănean, veteran de război, a împlinit, duminică, 18 februarie, 102 ani. Arim Toader, din localitatea Concești, a trăit într-o viață cât alții în 10. A muncit de mic, s-a căsătorit tânăr, dar nu a reușit să se bucure de proaspăta căsnicie pentru că a fost chemat în armată, iar la puțin timp a ajuns pe front.
Arim Toader s-a născut la data de 18 februarie 1922 din părinții Gheorghe și Aglaia Arim, fiind cel de-al doilea copil din cei 5 ai familiei. Copilăria și-o petrece la casa părintească urmând cursurile școlii primare în satul natal Concești.
Tatăl său făcând chirie cu căruța, încă de la vârsta de 10 ani l-a luat și pe el, mergând cu căruța încărcată de sumani la munte în Bucovina. Viața a fost dură cu el, crescând mai mare tatăl îl trimitea singur cu căruța încărcată cu valuri de sumani pe care le ducea la prelucrat la piuă în ținuturile Bucovinei apoi se întorcea acasă, parcurgând distanța de aproximativ 200 km dus-întors.
La vârsta de 21 de ani se căsătorește cu Olga, iar după 5 săptămâni de la nuntă este încorporat ca militar. Armata a făcut-o la unitatea militară din Dorohoi.
La jumătatea perioadei de armată a fost concentrat și trimis pe front, împreună cu ceilalți militari tocmai în Transnistria, deoarece se declanșase Al Doilea Război Mondial. În război a avut misiunea de trăgător cu mitraliera, misiune pe care și-a îndeplinit-o cu jertfelnicie, curaj si devotament până în momentul în care a fost rănit, iar urmele au rămas până în prezent.
S-a întors acasă după 2 ani și 7 luni. Și-a reluat responsabilitățile de soț și de tată, dar n-a fost ușor; cei doi soți se confruntă cu alte greutăți. Vine pe lume primul copil, o fetiță cu numele Viorica, pe care o pierd la o vârstă fragedă. La fel se întâmplă și cu următorii doi copii, Ghiță și Florica. În anul 1952 se naște o altă fată, Maria, iar mai târziu, peste 9 ani se naște și un băiat pe nume Aurel Teodor, copii care au adus multă bucurie în sânul familiei greu încercate, care și acum au grijă de tatăl lor Toader Arim.
Împreună cu soția Olga au avut o căsnicie lungă și au viețuit împreună timp de 70 de ani. După moartea soției nu s-a deznădăjduit, ci a mers mai departe, ajungând la venerabila vârstă de 102 de ani.
„Pe parcursul vieții lui, bădița Toader a trecut prin multe: război, întovărășire, cooperativizare, colectiv, comunism, democrație, etc. Parcă nici lui nu îi vine să creadă cum s-a scurs timpul și a ajuns la această vârstă. Împreună cu domnul primar Costel Nazare și cu domnul viceprimar l-am vizitat și felicitat pe „Eroul nostru” în semn de recunoştinţă, respect şi admiraţie pentru serviciul adus patriei şi pentru apărarea valorilor naţionale și a credinței Ortodoxe strămoșești, transmițându-i sincera urare: La mulți și binecuvântați ani”, spune preotul Alin Aroșoaie.