Un șofer a fost amendat după ce a fost tras pe dreapta de polițiști La data de 17 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 C, în comuna Cândești, un bărbat de 38 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta peste 4 metri cubi de material lemnos, în valoare de 1892 de lei, fără a deține documente legale de proveniență sau transport.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.