Centrul de consiliere şi tratare a persoanelor afectate de adicţii „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoşani demarează, sâmbătă, o acţiune de prevenţie în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, la nivelul liceelor din Botoşani, Flămânzi şi Vorona. Acţiunea, care se va întinde până în luna iunie se va concretiza prin mai multe prezentări referitoare la dependenţele de substanţe şi comportamentale, susţinute în sălile de clasă de persoanele calificate ale centrului, urmate apoi de mărturia unei persoane care a trecut printr-o dependenţă şi care este acum în programul de recuperare.
Potrivit Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la finalul întâlnirilor, va exista şi o scurtă sesiune de întrebări, urmată de posibilitatea ca tinerii doritori să se înscrie cu lucrări autentice referitoare la dependenţe pentru Simpozionul „Adicţiile şi efectele lor” care se va desfăşura la finalul campaniei de prevenţie, pe 3 iunie, la Protopopiatul Botoşani, şi va avea ca invitaţi specialişti în domeniul adicţiilor, preoţi, membri ai grupurilor de suport, voluntari, precum şi elevii cu lucrările înscrise. Cele mai bune prelegeri ale elevilor vor fi premiate.
Această campanie se adresează unui număr de aproximativ 3.000 de elevi din liceele botoşănene şi a luat naştere ca urmare a dorinţei de a atrage atenţia în rândul tinerilor asupra pericolelor la care se expun atunci când încearcă substanţe sau comportamente care creează dependenţă. Se observă, în ultimul timp, în întreaga societate românească o accentuare a consumului fie de substanţă, fie de comportamente care creează dependenţă şi care duc la degradarea, ca întreg, a ceea ce înseamnă persoana umană din punct de vedere spiritual, social, dar şi din punct de vedere al sănătăţii.
„În contextul lumii de astăzi este important, ca tinerii, cei mai afectaţi de aceste patologii, să înţeleagă cauzele profunde care conduc spre adicţie, pericolul lor dar şi existenţa unei posibile vindecări, recuperări, pentru persoanele deja afectate. Dintotdeauna ştim că prevenţia stă la baza evitării situaţiilor de risc, iar în situaţia adicţiilor, situaţia nu diferă. Cele mai multe persoane care au evitat consumul de substanţă sau comportament adictiv sunt cele care au participat la o acţiune de prevenţie sau care şi-au însuşit pe orice altă cale informaţii despre pericolul la care se expun atunci când intră în contact cu substanţe sau comportamente care creează dependenţă”, a transmis preotul Andrei Manolea, directorul Centrului de consiliere şi tratarea a persoanelor afectate de adicţii „Sfântul Apostol Andrei” din Botoşani.