Un bărbat din Botoșani a fost atacat de un câine din rasa ciobănesc german, joi dimineață, pe strada Nicolae Grigorescu din municipiul Botoșani. Au fost chemați imediat jandarmii, iar când au ajuns aceștia câinele se afla în curte, unde a fost legat, între timp, de proprietarul locuinței.
„Nu este prima dată când proprietarul nu a luat masurile necesare pentru a preveni atacul canin și a lăsat câinele să iasă din curte, deși i s-a mai atras atenția asupra respectării normelor legale prevăzute de Ordonanța de Urgență nr.55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, astfel că jandarmii au aplicat o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 2000 de lei”, precizează jandarmii.
Conform actului normativ menționat, prin câine agresiv se înțelege orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, iar accesul acestora în localuri publice, în mijloacele de transport în comun, în locuri publice și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă de o persoană în vârstă de peste 18 ani, cu capacitate deplină de exercițiu și care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei.