Centru de permanență din județul Botoșani, închis din lipsă de medici

Activitatea unui centru de permanență din județul Botoșani a fost suspendată din lipsă de medici. Este vorba de Centrul de permanență din Havârna, care nu mai funcționează din luna ianuarie.

O oră de gardă pentru un medic de familie într-un astfel de centru este de 40 de lei.

Din cele nouă centre de permanență aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate mai funcționează opt, unul și-a suspendat activitatea din lipsă de medici. Aceste centre de permanență sunt pentru a acorda servicii medicale în afara programului de lucru al medicilor de familie”, a declarat Alina Mustiață, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.

Numărul maxim de gărzi efectuate în cadrul centrelor de permanență de către un medic, nu trebuie să depășească 15 pe lună. În luna ianuarie 2024, pentru cele opt centre de permanență din județ s-au decontat servicii de 395.000 lei.

Teodor Ferariu, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, susține că activitatea în Centrul de permanență de la Havârna a fost suspendată pentru 90 de zile, timp în care centrul poate fi redeschis, dacă vor fi medici. Județul Botoșani se confruntă cu o criză de medici de familie, numai în municipiul Botoșani fiind vacante șase posturi, la care se adaugă alte 15 vacante în județ.

 

Sumele uriașe pe care le datorează statului trei pensionari din Botoșani! Au popriri pe pensii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *