Drumul care face legătura între comunele Lozna, Dersca şi Mihăileni a fost inaugurat luni

 Cei 13 kilometri de drum au fost modernizaţi printr-un proiect cu finanţare europeană, iar pentru reabilitarea lor au fost alocate peste 23 de milioane de lei. Lucrările au început în iulie 2008.

 “S-a realizat un lucru bun. Dacă această zonă era deficitară în ceea ce priveşte starea drumului care străbate comunele Mihăileni-Dersca-Lozna, la momentul acesta aş putea să afirm că cea mai bună lucrare este aici. Este un obiectiv pentru care noi înşine am stabilit nivelul ştachetei foarte sus. De acum înainte, trebuie ca orice mai realizăm în materie de drum să se situeze cel puţin la nivelul a ceea ce s-a realizat aici”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Tâbuleac.

 “Este una dintre cele mai mari investiţii făcute în ultimii 20 de ani pe acest drum judeţean care leagă Dorohoiul de Vama Siret”, a declarat primarul comunei Lozna, Ioan Lozneanu.

Timp de 3 ani, cât au durat lucrările, acestea au fost monitorizate şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

 “Este o lucrare executată la standarde de calitate, care respectă întru tocmai legislaţia în vigoare”, a precizat inspectorul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Viorel Ciobanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *