Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani a validat lista cu profesorii pensionabili care vor să rămână în sistem şi anul şcolar viitor.
Este vorba de 48 de cadre didactice din mai multe școli din județul Botoșani, cu vârsta de peste 65 de ani, care au solicitat menținerea în activitate ca titular în anul școlar 2024-2025, și cărora le-au fost aprobate cererile. Doar unui singur cadru didactic i-a fost refuzată cererea.
Este vorba de profesori de istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, sport, franceză, dar și cadre didactice din învățământul primar și preșcolar. Numărul dascălilor pensionari care vor activa în sistem anul școlar viitor este mai mare decât în acest an școlar, când au fost menținute în activitate 33 de cadre didactice.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, începând cu anul acesta, profesorii pensionabili pot rămâne la catedră până la 70 de ani. În sistemul de învățământ botoșănean, cel mai în vârstă profesor la catedră are 67 de ani.
Vezi aici lista cuprinzând cadrele didactice titulare botoșănene care au solicitat menținerea în activitate ca titular în anul școlar 2024-2025!