Unui tânăr din Botoșani i s-a interzis să se mai apropie de iubita sa cu o zi înainte de Ziua Îndrăgostiților. Bărbatul de 32 de ani, din municipiul Botoșani, s-a ales, marți, 13 februarie, cu o măsură care nu l-a bucurat deloc. Polițiștii au emis un ordin de protecție pe o perioadă de cinci zile, în care nu are voie să se mai aproprie de iubita sa, de 24 de ani, din Gorbănești.
Se pare că tânăra, care locuia fără forme legale în municipiul Botoșani, ar fi vrut să se despartă de el, dar botoșăneanul nu suporta ideea de a o pierde așa că din frustrare a recurs la gesturi șocante.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, s-a ajuns la această măsură după ce botoșăneanul ar fi terorizat-o pe femeie cu mesaje de amenințare cu acte de violență. Așa se face că timp de cinci zile bărbatul are obligația de a păstra o distanță de 200 de metri față de concubina sa.
În situația în care nu va respecta această măsură, atunci se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, precizează reprezentanții IJP Botoșani.