Un botoșănean de 33 de ani a fost amendat după ce și-a supărat vecinii. Bărbatul a dat muzica la volum maxim în locuința sa, iar acest lucru i-a deranjat pe vecinii săi, așa că aceștia i-au făcut plângere la Poliția Locală.
Astfel, în data de 09 februarie 2024, în jurul orelor 22:30, ca urmare a unei sesizări telefonice, polițiștii locali s-au deplasat pe str. Mihail Kogălniceanu nr. 14, fiind sesizate fapte de tulburare a liniștii publice.
„La fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, numitul R.G. în vârstă de 33 de ani, asculta muzică la un volum ridicat, auzindu-se și zgomote de natură a tulbura liniștea locatarilor, chiar mai mult, acesta s-a arătat deranjat de intervenția polițiștilor locali. Motivat de cele constatate a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei conform Legii nr. 61/1991”, precizează Poliția Locală.
Polițiștii locali au aplicat, în ultima perioadă, 47 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 11750 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, dar și ale unor prevederi aprobate la nivelul municipiului Botoșani.
Pentru fapte de tulburare a liniștii publice, consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, apelarea la mila publicului, polițiștii locali au aplicat un număr de 27 sancțiuni.