Cinci tineri au început o petrecere ad-hoc într-o parcare din municipiul Botoșani, dar a fost spartă de o persoană care, fiind deranjată de distracția tinerilor, a chemat Poliția Locală.
Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 05:45. O persoană a anunțat că un grup de cinci tineri consumă alcool într-o parcarea auto și se manifestă gălăgios, tulburând liniștea publică. Astfel, o patrulă a Poliției Locale s-a deplasat pe str. Sucevei nr. 7. La sosirea polițiștilor locali, tinerii părăsiseră zona.
„După verificări în proximitatea zonei, tinerii au fost identificați în zona str. Primăverii nr. 3, aceștia deranjând liniștea publică prin țipe și larmă, în timp ce se deplasau. Pentru faptele săvârșite, tinerii cu vârste cuprinse între 20 ani și 31 ani, au fost sancționați cu amendă conform prevederilor Legii nr. 61/1991”, precizează reprezentanții Poliției Locale.