Rata mortalității infantile urcă din nou, la 5,7 la mia de copii născuți vii, față de 5,2 anul anterior, cu un vârf în județul Sălaj – 10,5 la mia de copii născuți vii – și un minim pentru Municipiul București – 2,5 la mie, ceea ce consacră disparitățile uriașe care există în țară. Este de remarcat că creșterea mortalității infantile vine pe fondul unei prăbușiri a natalității: astfel, avem un număr de 178.233 de nou-născuți, față de 193.191 – în 2021, respectiv 206.826 – în 2020. Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 122 de unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.700 de echipamente vitale, investind peste 10 milioane de euro. Doar în 2023, Salvați Copiii a dotat peste 55 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 40.000 de copii.
Harta mortalității infantile:
Potrivit datelor finale ale INS, în anul 2022, rata mortalității infantile conservă discrepanțele majore dintre județele țării. La Botoșani, rata mortalității infantile este de 7,2%.
Top județe cu rata mortalității infantile ridicată:
- Sălaj – 10,5 la mie
- Mehedinți – 8,8 la mie
- Brăila – 8,3 la mie
- Hunedoara – 8,3 la mie
- Mureș – 7,8 la mie
- Suceava – 7,8 la mia de copii născuți vii.
Unde se înregistrează cea mai mică rată a mortalității infantile:
- Municipiul București – 2,5 la mia de copii născuți vii
- Ilfov – 3,3 la mie
- Alba – 3,6 la mie
- Ialomița – 3,9 la mie
- Cluj – 4,5 la mie
- Tulcea – 4,7 la mie.
Este de remarcat că rata mare a mortalității infantile vine pe fondul unei natalități care a scăzut accelerat.
Județe cu nașteri puține:
- Mehedinți – 1.470
- Tulcea – 1.475
- Caraș-Severin – 1.850
- Covasna – 1.954.
La polul opus se situează Cluj, cu 6.624 de nașteri, Timiș, cu 6.630, Suceava – 7.903, Iași – 8.937, municipiul București, cu 18.644. La Botoșani au fost 3.636 nașteri.