Un botoșănean în vârstă de 42 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost sancționat de jandarmi două ori în aproximativ o oră.
Bărbatul a primit amenzi în valoare de 2.900 lei, duminică, pentru scandal.
”Bărbatul a fost sancționat cu amenzi totalizând 2900 de lei, după ce duminică după-amiază a făcut scandal și a adresat injurii trecătorilor în două rânduri, la interval de aproximativ o oră, pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoșani. De altfel, băuturile alcoolice au reprezentat în multe cazuri factorul care a stat la baza săvârșirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, unele dintre persoanele în cauză fiind depistate chiar în timp ce le consumau”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Jandarmii recomandă cetățenilor să solicite imediat sprijinul forțelor de ordine prin apel la numărul unic de urgență 112, în situația sesizării unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională, pentru ca intervenția acestora să aibă loc în cel mai scurt timp, iar gradul de afectare al climatului de ordine și siguranță publică să fie cât mai redus, prin luarea măsurilor legale ce se impun.
În week-end-ul care s-a încheiat, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate în misiunile de ordine și siguranță publică executate independent sau în cooperare cu efective de poliție, atât în mediul urban, cât și în zona de responsabilitate a mai multor secții de poliție rurală, iar în urma acțiunilor au fost aplicate nu mai puțin de 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 38000 de lei.