O femeie din Botoșani, care a căzut pe liniile de cale ferată, a fost atacată de mai mulți câini. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în zona gării CFR Botoșani. Femeia de 70 de ani a fost văzută de polițiștii locali, fiind înconjurată de câinii fără stăpân.
Aceștia au intervenit imediat, îndepărtând câinii și au acordat sprijin femeii.
„Persoana în cauză nu a solicitant îngrijiri medicale, fiind ulterior condusă la domiciliu. Având în vedere cele constatate, polițiștii locali au informat Serviciul Ecarisaj cu privire la prezența câinilor fără stăpân în zona gării”, precizează Poliția Locală.