La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de imigrări din Botoșani au organizat şi desfăşurat, în Municipiul Botoșani, o activitate specifică de control pe linia legalității șederii străinilor pe teritoriul României, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, scopul fiind prevenirea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
A fost verificat punctul de lucru al unei societăți comerciale cu domeniul principal de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor, controale continuând în gară, autogări și în zonele adiacente ale acestora.
Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost identificați străini în situații ilegale. În prezent, în județul Botoșani se află 286 de străini, posesori ai unui permis de ședere în scop de angajare (permis unic). Dintre aceștia, 107 sunt din Sri Lanka, iar diferența din alte state, precum, Republica Moldova, Nepal, Ucraina etc., informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Grădină terapeutică și alei senzoriale la o școală din județul Botoșani