Sportivul român Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg) a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că ediţia 2024 a Campionatelor Europene, care se desfăşoară la Bucureşti, va fi ultima la care va participa, pentru că se va retrage din activitate după Jocurile Olimpice de la Paris.
El a menţionat că îşi doreşte să îl întâlnească în finală pe prietenului său, turcul Riza Kayaalp, multiplu medaliat la Campionatele Europene, Mondiale şi Jocurile Olimpice.
„Mă bucur că avem din nou ocazia să concurăm acasă la Europene. Pentru mine va fi probabil ultimul European pentru că după Jocurile Olimpice de la Paris mă voi retrage. De aceea pot spune că îmi pare rău că nu avem la Bucureşti o Sală Polivalentă modernă pentru a găzdui şi un Mondial aici. Mi-ar fi plăcut să mă lupt la un Mondial acasă. În 2019 am luat bronzul la Bucureşti. Acum o să încerc să ajung în finală cu Riza (n.r. – sportivul turc Riza Kayaalp) şi sper să fie o finală frumoasă. Sincer, mi-ar plăcea să cuceresc aurul aici, în România, ar fi un sentiment unic pentru mine. Dar cel mai important ar fi, dacă mă va ajuta Dumnezeu, să obţin o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris”, a spus botoșăneanul..
„Cu Riza mă antrenez de câţiva ani, ideea mea a fost să mă antrenez cu cel mai bun ca să fiu şi eu la rândul meu la un nivel bun. De aceea consider că antrenamentele cu el m-au ajutat foarte mult. Acum vom vedea dacă ne întâlnim la aceste Europene. Dacă se va întâmpla, cel mai bun să câştige. Rămânem prieteni în afara luptelor, dar pe saltea suntem cei mai mari duşmani”, a adăugat Alin Alexuc (33 de ani).
La ediţia 2024 a Campionatelor Europene de lupte, care se desfăşoară în Sala Polivalentă din Bucureşti în perioada 12-18 februarie, vor participa aproximativ 1.100 de sportivi din 48 de ţări.
România va fi reprezentată de un lot format din 30 de sportivi, câte 10 la fiecare stil: lupte libere, lupte greco-romane şi lupte feminine, potrivit Agerpres.