O femeie din localitatea Vârfu Câmpului a făcut focul în sobă și a plecat să lucreze în curte. În urmă, jarul căzut din sistemul de încălzire a aprins materiale combustibile din interiorul încăperii. Când a observat flăcările, a sunat după ajutor la 112. Evenimentul s-a produs vineri.
Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vârfu Câmpului au intervenit pentru stingerea flăcărilor.
Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-o bucătărie de vară și au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la casă și alte anexe.