O copilă din județul Botoșani a fost înșelată de trei tineri din comuna Albești, care îi promiteau că, în schimbul unor sume de bani și a unor obiecte de valoare, îi vor rezolva o serie de probleme personale.
Cei trei au fost prinși în flagrant delict, joi, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii ianuarie a.c., minora a cunoscut un tânăr pe o rețea de socializare și a purtat conversații cu acesta, prin intermediul cărora ar fi fost determinată să îi ofere, în mai multe rânduri, bani. Pe motiv că are diverse probleme personale, tânărul a solicitat și primit bani și bunuri de valoare de la aceasta.
„În cursul zilei de 8 februarie a.c., tânărul a contactat minora și prezentându-i ca fiind adevărate, fapte minicinoase, i-a solicitat acesteia bani și bunuri din metale prețioase, stabilind un loc de întâlnire pentru a intra în posesia lor. Bunica minorei, observând că lipsesc bunuri și bani din casă a discutat cu minora și, ulterior a sesizat poliția. Astfel, în aceeași zi, în jurul orei 12:30, imediat după întâlnirea cu minora, a fost oprit în trafic un autoturism, în care se aflau trei tineri, din comuna Albești, iar asupra acestora a fost găsită o bancnotă de 50 de euro, o bancnotă de 500 de lei și bijuterii din metal prețios, bunuri oferite de minoră”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Tinerii sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale față de persoanele implicate.