Un bărbat a fost găsit mort într-un pârâu, miercuri, în județul Suceava. Nenorocirea s-a produs în Câmpulung Moldovenesc.
Un bărbat se deplasa dinspre str. Badea Cârțan înspre str. Revoluției 1848, trecând o stradă lăturalnică, având totodată și un pârâu. În timpul deplasării, acesta a observat un bărbat căzut în pârâu, cu fața poziționată înspre apă, fără a prezenta semne vitale. A dat imediat alarma, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale și polițiștii.
La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță care au efectuat manevrele de resuscitare, apoi s-a constatat decesul.
Bărbatul era cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice. Urmează a fi efectuată autopsia medico-legală de către Serviciul de Medicină Legală Suceava. Polițiștii au demarat o anchetă.