Spitalul Județean Botoșani primește aproximativ cinci milioane de euro după ce consilierii județeni au aprobat bugetul pentru 2024. Potrivit președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, acesta este cel mai mare buget pe care unitatea spitalicească l-a primit vreodată. Dintre aceștia, un milion de euro sunt pentru partea de funcționare, iar patru milioane de euro pentru dezvoltare.
„Un accent deosebit punem pe sistemul sanitar, pe partea de dezvoltare a acestuia, așa cum am făcut în ultimii trei ani, în care s-au investit sume fără precedent în Spitalul Județean și secțiile acestuia. În acest an, Spitalului Județean „Mavromati” îi alocăm cel mai mare buget pe care l-a primit vreodată. Vorbim de o sumă de aproximativ 5 milioane de euro, din care 1 milion de euro pentru partea de funcționare și 4 milioane de euro pentru cea de dezvoltare, unde vorbim de investiții în echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, printre care și un aparat angiograf, care nu există în dotarea spitalului”, a declarat Doina Federovici.
Totodată, vor fi asigurate cheltuielile pentru implementarea proiectelor derulate prin intermediul CNI: noul Ambulatoriu de specialitate, extinderea și modernizarea Secției de Oncologie, finalizarea proiectului Laboratorului de microbiologie.
„Responsabilitatea noastră, a administrației județene, ține de dezvoltare și de investiții. La sfârșitul anului trecut, la Spitalul Județean, prin programul finanțat de Ministerul Sănătății și cofinanțat de Consiliul Județean Botoșani, am adus aparatură medicală de 1,5 milioane de euro, iar acum avem în licitație achiziții de aparatură și echipamente medicale de 4 milioane de euro, cu tot cu TVA. Procedura de achiziție este pe final. Tot pentru sistemul de sănătate, asigurăm cofinanțări la proiectele PNRR ce vizează Maternitatea, Blocul alimentar, dar și pentru proiectele de reabilitare a Sanatoriului Podriga și clădirea SMURD. Sperăm ca acestor eforturi pe care le facem să ni se alăture toți factorii din sistemul sanitar, fiecare pe linia lui de competență, pentru a oferi botoșănenilor cele mai bune servicii medicale și să îndreptăm imaginea nefavorabilă a spitalului”, a adăugat Federovici.