Începând din acest an, mai multe modificări au fost aduse în privința acordării concediului paternal pentru proaspeții tătici din România. Bărbații pot beneficia acum de până la două luni de concediu paternal pentru a se implica activ în îngrijirea și creșterea copiilor lor în primii doi ani de viață. Totuși, din 2024, au apărut câteva schimbări esențiale în cadrul normelor și condițiilor asociate acestui drept.
Conform normelor legale în vigoare, tații din România beneficiază de două luni de concediu paternal în primii doi ani de viață ai copilului, sau chiar trei ani în cazul celor cu dizabilități. Pentru a beneficia de acest drept, sunt necesare următoarele: tatăl să fie asigurat în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate și să aibă un contract de muncă. Totodată, o condiție esențială este ca acesta să fie asigurat și în sistemul de asigurări sociale pentru situații de boală și maternitate.
Începând cu acest an, în cazul în care tatăl nu își exercită dreptul la cele două luni de concediu paternal, mama copilului nu poate solicita acest drept. Mama trebuie să revină la locul de muncă atunci când copilul are 1 an și 10 luni sau 2 ani și 10 luni în cazul copilului cu dizabilități, pentru a primi stimulentul de inserție. Indemnizația asociată concediului paternal va fi acordată până la această vârstă a copilului.
Cei care doresc să solicite concediu paternal trebuie să depună o cerere la angajator sau la Casa de Pensii, înainte de începerea acestuia. Mai exact, angajatorul trebuie informat cu cel puțin 10 zile înainte de concediu. Aceste reguli se aplică pentru nașterile produse începând cu 1 ianuarie 2023.
Printre cei eligibili pentru concediul paternal se numără și cei care desfășoară activitate pe baza unor contracte din domeniul sportiv, directorii cu contracte de mandat, persoanele cu funcții de demnitate publică și alți angajați care îndeplinesc criteriile specifice.
Îndemnizația pentru concediul paternal va fi plătită din fondul de salarii al angajatorului. În ciuda faptului că legislația nu prevede acordarea unui anumit procent din salariu precum în alte cazuri, indemnizația va fi echivalentă cu salariul corespunzător perioadei respective. Astfel, se calculează pe baza salariului brut realizat. Aici se includ chiar și sporurile sau adaosurile la salariul de bază.
Sursa: bugetul.ro