Valeriu Iftime se retrage ”în proporție de 90%” de la FC Botoșani și din fotbal

Foto: Sport Pictures

Superliga riscă să rămână fără un finanțator care a căpătat multă notorietate în ultimii ani, după ce a promovat din Liga 2. Așa cum a declarat în urmă cu mai mult timp, Valeriu Iftime nu mai este dispus să investească în fotbal, la FC Botoșani, echipă pe care o conduce din poziția de finanțator. Vrea să salveze clubul din Moldova de la retrogradare, iar în vară va vedea ce va face.

Valeriu Iftime se retrage ”în proporție de 90%” de la FC Botoșani și din fotbal! 

Acum, după cum a afirmat la finalul întâlnirii de vineri, cu Poli Iași, scor 2-1, este decis, în proporție de 90%, ca din vară să se retragă din fotbal, să cedeze FC Botoșani altcuiva, pentru că nu mai vrea să piardă bani. Iftime este mult pe minus, deși acum ceva sezoane vindea jucători pe sume importante, pe cel puțin câteva sute de mii de euro.

Omul de afaceri simte că nu mai poate ține pasul cu alte formații din Superliga României, care au fie un privat puternic în spate, care bagă sume importante în transferuri și conturează un buget solid, fie primesc finanțare de la autoritățile publice.

Valeriu Ifime, mult pe minus cu FC Botoșani 

Iftime are plan pe termen scurt, până la finalul stagiunii actuale, să salveze FC Botoșani de la retrogradare, șanse tot mai mari datorită faptului că moldovenii au trei victorii în ultimele patru meciuri, au luat 9 puncte, trimițând Dinamo pe ultimul loc.

În plus, se pare că transferurile făcute în această iarnă au adus un plus Botoșaniului.

”Încerc să fac tot ce pot ca să salvez Botoșani de la retrogradare. Dacă se poate, sunt bun, dacă nu se poate… nu sunt bun! Mai departe, nu am un proiect. Vedem ce iese, nu mai am gând să fac fotbal, fotbalul în România e o cheltuială foarte mare și cât timp ca privat nu poți să faci bani din asta, e foarte greu!

Au crescut bugetele unor echipe din bani publici, milioane de euro… s-au dus unele la milioane de euro în Liga 1. Asta e, nu ai viitor, nu ai șansă. Suntem în situația în care aruncăm, aruncă, aruncăm bani. Dar, pentru bucurie, spectacol și adrenalină merită!

Vedem ce facem din vară, dar sunt 90% sigur că plec, pentru că la bani este nenorocire!”, a spus Valeriu Iftime la Prima Sport 1.

FC Botoșani, start foarte bun de an în Superliga

FC Botoșani s-a impus în duelul de pe teren propriu cu Poli Iași din etapa cu numărul 24 din Superliga României, scor 2-1. Echipa lui Bogdan Andone s-a văzut condusă pe teren propriu din minutul 29, după ce Saghiri a deschis scorul. Antrenorul lui Botoșani a schimbat însă inspirat, iar în a doua repriză, Lopez, trimis în teren la pauză, a reușit să egaleze.

Trimis în teren în minutul 88, Mouaddib a reușit să aducă victoria lui FC Botoșani, în primul minut de prelungiri, dar și trei puncte care au dus gruparea moldavă pe penultimul loc în clasament, peste Dinamo.

Bogdan Andone mai așteaptă întăriri la FC Botoșani 

Bogdan Andone a vorbit la finalul meciului, felicitându-și fotbaliștii pentru victoria importantă obținută. Antrenorul a transmis însă un mesaj către conducere, punctând că mai are nevoie de transferuri, astfel încât să poată salva echipa de la retrogradare.

”Avem nevoie de jucători, încă avem nevoie pentru că mai sunt foarte multe meciuri de jucat. Avem nevoie de soluții în cazul în care intervin accidentări, suspendări, avem nevoie să fim și să avem soluții la fiecare joc, avem nevoie de puncte la fiecare meci.

Mă bucur că cei care au intrat de pe bancă au fost la nivel maximum, mă bucur că cei care au început jocul, chiar dacă la pauză a fost 0-1 au respectat ce am pregătit în această săptămână, le-am spus la pauză că sunt mulțumit de modul în care au interpretat prima repriză, a fost o greșeală la golul primit, le-am zis să păstreze atitudinea, să pună mai multă pasiune, agresivitate, am început repriza a doua așa cum a trebuit”, a punctat antrenorul, potrivit sport.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *