Imagini revoltătoare din secția de pediatrie din Botoșani au ajuns pe rețelele de socializare. O mamică care se afla cu copilul în spital a filmat cum gândacii mișună pe pereții unității medicale. Aceasta a pus imaginile pe rețelele de socializare, stârnit indignarea oamenilor față de condițiile în care sunt tratați cei mici.
Conducerea Spitalului Județean Botoșani susține că acesta este „un eveniment regretabil”. Mămica a plecat acasă cu copilul pe semnătură după ce soțul acesteia a venit după. Din declarațiile managerului Monica Adăscăliței, bărbatul a fost potolit cu polițiștii din cauza comportamentului său.
„Vreau să vă informez că deratizarea a fost făcută săptămâna trecută, clădiririle de la pediatrie sunt vechi și de asta se fac demersuri pentru noul spital de pediatrie. Mama care a scris aseară pe facebook a fost mutată în alt salon și ulterior a venit soțul care a avut un comportament neadecvat față de medicul de gardă solicitându-se ajutorul agenților de poliție. Mama a plecat acasă cu copilul pe semnatură”, precizează managerul Monica Adăscăliței.
În urma scandalului iscat, conducerea a luat decizia ca dezinfecția să se facă din nou duminică dimineață.