În data de 31 ianuarie 2024, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani au desfăşurat activități alături de elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „ Sf. Ioan Iacob” Dorohoi.
Tinerii au primit recomandări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situaţii de risc, implicaţiile consumului de droguri la vârsta adolescenței. Discuţiile au vizat legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora. Specialiştii din cadrul CPECA Botoşani le-au explicat elevilor ce sunt drogurile, ce efecte au, din ce sunt obţinute, încercând să îi conştientizeze pe aceştia de consecinţele consumului de substanţe interzise.
De asemenea, siguranţa pe internet a fost un alt subiect dezbătut de poliţişti cu elevii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
De asemenea, au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.
Prevenirea consumului de droguri reprezintă o prioritate a Poliției Române, motiv pentru care activități similare vor avea loc în perioada următoare și la nivelul altor unități de învățământ din județ, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.